Home » Istorie » Ochii din cer. Cinci avioane militare americane de spionaj

Ochii din cer. Cinci avioane militare americane de spionaj

Publicat: 14.10.2018
Chiar de la folosirea baloanelor de observaţie din Primul Război Mondial, forţele militare au încercat să culeagă cât mai multe informaţii despre inamici, informaţia, la fel ca aceşti spioni din cer, devenind un element crucial în arta războiului modern. Indiferent de forma şi capacităţile ce care aceste aparate de zbor le aveau, inovaţia tehnologică a mers mână în mână cu metodele din ce în ce mai complexe de spionaj şi adunare de date. Mai jos, într-o ordine (oarecum) aleatorie, sunt prezentate cinci astfel de avioane create de armata americană în ultimii 80 de ani.

MQ-1B Predator

Credit: Wikipedia

Predator, construit de compania General Atomics, este probabil primul avion care vine în mintea oricui când vine vorba de avioane moderne de spionaj. Controlat de la distanţă, acesta este şi letal, dispunând de rachete aer-sol, scrie War History Online.

Deşi este mai lent iar autonomia sa este mai mică decât altele din această listă, oferă comandanţilor din teatrele de război o opţiune fiabilă pentru atacuri şi spionaj la scară relativ mică, spre exemplu, cunoaşterea forţelor inamice dintr-un oraş. A fost folosit în special în Afganistan, Siria şi Irak, monitorizând activităţile insurgenţilor, dar şi efectuarea atacurilor de precizie.

Astfel de drone sunt deţinute atât de Statele Unite, cât şi de unii dintre partenerii NATO, precum Italia şi Turcia.

RQ-4 Global Hawk

Credit: Wikipedia

Produs de compania Northrop Grunman, RQ-4 este şi el un avion controlat de la distanţă, fiind folosit în prezent de americani ca avion de spionaj de altitudine înaltă  – ceea ce îl deosebeşte de Predator. O altă deosebire este aceea că are o rază lungă de acţiune, putând fi utilizat în misiuni de spionaj la o scară mai mare.

Chiar mai mult, capacităţile sale de autonomie sunt inegalabile, putând zbura fără oprire mai bine de 32 de ore.

RF-61 (numit original F-15) Reporter

Credit: Wikipedia

Construit de Northrup, doar 36 de astfel de aparate au fost construite. Acest avion prea puţin cunoscut a participat la teatrele de operaţiuni din Al Doilea Război Mondial şi Războiul din Coreea, oferind informaţii esenţiale, în special în Peninsula Coreeană în 1950. Avionul se baza pe modelul lui P-61 Black Widow, având două motoare şi un model cu coadă dublă.

Prindea peste 700 km/h şi avea o autonomie de circa 6.500 de kilometri.

Deşi nici un avion nu a fost pierdut în luptă, un RF-61 a avut o aterizare cu probleme în august 1947, iar avionul nu a putut fi salvat. În timpul anilor de folosinţă, mentenanţa şi piesele de schimb erau o problemă, ceea ce a dus la retragerea sa în 1968.

U-2 Dragon Lady

Credit: Wikipedia

Deşi compania Lockheed Martin a construit doar 104 de astfel de aparate, modelul a devenit extrem de cunoscut. În timpul Războiului Rece, de la introducerea sa în 1957, aparatul a devenit principalul spion aerian al Statelor Unite.

Chiar şi astăzi mai este folosit datorită altitudinii de aproape 30.000 de metri pe care o poate atinge şi de viteza sa de peste 800 km/h.

Dragon Lady a devenit centrul atenţiei în mai 1960, când un U-2 pilotat de Francis Gary Powers a fost doborât de o rachetă sovietică atunci când efectua o misiune de spionaj în spaţiul aerian al URSS.

U-2 va rămâne în serviciu până în 2023, însemând un total impresionant de 65 de ani de serviciu.

SR-71 Blackbird

Credit: Wikipedia

Lista nu putea fi completă fără (probabil) cel mai faimos avion de spionaj. Construit de Lockheed Martin, Blackbird a efectuat peste 3.500 de misiuni şi aproape 54.000 de ore de zbor, iar o mare parte din timp a avut viteze de peste Mach 3. Au fost produse doar 32 de avioane.

Deşi au fost pierdute 12 avioane, niciunul nu a fost doborât de inaimici. Cei doi ofiţeri ai echipajului purtau echipamente speciale de zbor similare cu cele ale astronauţilor, pentru a le asigura capacitatea de respirare la altitudini de peste 24.000 de metri.

Avionul Blackbird avea însă şi părţi negative. Din punct de vedere al întreţinerii, era un adevărat coşmar, fiind cunoscut pentru predispoziţia sa de avarii.

Deşi niciun avion de spionaj nu a putut să-i egaleze viteza, autonomie şi capacitatea de a scăpa de focul inamic, costul de operare şi întreţinere au făcut ca SR-71 Blackbird „să iasă la pensie” în 1998, dar a mai continuat încă un an în serviciul NASA.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

FOTO. Invenţia care îi îngrijorează pe inamicii Statelor Unite: SUA readuce avionul supersonic de spionaj Blackbird, dar într-o variantă mult mai evoluată

Acesta este cel mai bizar avion realizat vreodată şi a reuşit să doboare un record important

A fost dezvăluit noul avion-spion supersecret testat în Area 51 de armata americană (FOTO)

Cercetătorii din SUA au găsit soluţia perfectă pentru ca radarul să nu te poată detecta. Metoda, inspirată de la avioanele de spionaj

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”